Accueil du site > Culture > À l’origine di u cantu corsu
 

À l’origine di u cantu corsu

jeudi 6 octobre 2011, par Journal de la Corse

Cantu in leia cù u sacratu, a paghjella s’hè mantenuta sin’à d’avale per via di a tradizione urale. S’ell’hè, oghje, ricunnisciuta da l’UNESCO, ùn ci vole micca crede ch’ella hè salvata. Ancù sè a sucietà corsa hè cambiata, i versi cantati perdenu, pocu à pocu, stu stintu chì face di a paghjella, un cantu specificu ind’a cultura corsa. Un cantu minacciatu.

Dapoi u principiu di u riacquistu, quantu saranu à avè amparatu a paghjella ? Forza una manza. Oghje, stu genaru musicale hè praticatu guasgi da tutti quelli chì cantanu. Vint’anni fà, era una manera di purtà una rivindicazione. "Quandu aghju intesu stu cantu per a prima volta, scrivia a tinta Dorothy C arrington, mi paria di sente a voce prufunda di a terra, d’esse ghjunta à l’origine di u mondu..." Ciò chè no sapemu, hè chè l’altre forme di u cantu pulifonicu, ch’ellu sia u madricale, i terzetti è ancu u cantu sacru, anu pigliatu a paghjella cum’è mudellu. Hè per quessa, d’altronde, chì si parla di messa cantata "in paghjella". Ùn si sà perchè a paghjella ùn si ritrova micca ind’u Pumonte (Benchè certi canti monodichi "chjamanu" a pulifunia). Felice Quilici, musicolocu di u CNRS, hà fattu, trà u 1948 è u 1963, trè missione in Corsica, registrendu ore è ore di tutti i genari musicali corsi. Trà elli, parechji versi di paghjelle di a maiò parte di i rughjoni o paesi di u Cismonte : Orezza, Tagliu, Boziu (Bustanicu, Sermanu, Rusiu, San Larenzu, Pancheraccia), Niolu (Ascu, Castiglione), Canale di Verde, Moita, Alesgiani (Felce, Ortale, Perelli), Nucariu. Si sà, cù u travagliu ch’elli anu fattu "A Filetta" ch’ella si trova dinò a paghjella in Balagna è ancu sin’à Guagnu. Hè logicu, incù e muntagnere ch’elli facianu i pastori niulinchi o d’altri rughjoni, di ritruvà la. Tandu si purtava a paghjella d’un locu à l’altru (à spessu cù e fiere di nanzu).

Ma chì hè a paghjella ?

Per quelli ch’ùn la sanu micca,a paghjella hè una puesia di sistema ottunariu. Sò trè strufatte d’ottu pedi (ogni ultimi pedi rimanu trà elli). Tratta di tutti i sughjetti di a sucietà : amore (à spessu), u paese, ma dinò di pulitica, guerra (partenza à l’armata), dolu, scherzu, satira, elezzione. Certe volte, si cantanu dinò in paghjella strufatte di lamenti cum’è quellu di u castagnu (ùn sentu in tutte le gorghe) o u lamentu di u 173 (avertite à Mussolini chì tanta pratizzione...) U peccatu, oghje, hè chì a maiò parte di i gruppi cantanu li stessu versu (armunizatu) mentre chè ci n’hè d’altri. In fattu, ci hè qualcosa, ind’è stu cantu, fora d’ una nota. Ci vole à campà la. "Per cantà a paghjella, dicia Filippu De Mari (chì faccia parte di a squadra di Ghjugliu Bernardini di Tagliu), ci vole esse trè amichi". Vole dì, prima, chè a paghjella, ùn po esse spiccata d’a vita d’ogni ghjornu è di i rapporti umani. Dopu, fattu maiò, ùn si canta ch’à trè parsone : Una siconda chì porta u cantu, un bassu (solu) per sustene è una terza (chì entre l’ultima) per fà nasce l’armunia. Ghjustamente, iss’armunia cambia d’un rughjonu à l’altru. Tandu ci hè l’armunia di u Boziu (versi più allegri), quella d’Orezza o di Tagliu (rivuccate specifiche), l’Alesgianu, Ascu (armunia strana, mistica), Castiglione (e voce si seguitanu una dopu à l’altra), ecc...

Un cantu più chè mai, minacciatu

Oghje, fendu u giru di ciò chì si sente in Corsica, sbucchemu nantu trè punti maiò :

Sempre li stessa armunia (li stesse rivuccate o altezza).

Parechji bassi è certe volte una contraterza.

Una ricerca di l’esteticu chì face perde u caratteru sputicu.

Tandu, ancù s’ellu vole accità chè stu cantu seguitesse una certa evoluzione, ùn si po più parlà di paghjella. Nata ùn si sà incù precisione quandu ne induve (forza ind’è e prime società pre indu auropeane), a paghjella hè vicina di a pulifunia georgiana (trè voce dinò, una siconda, un bassu è una terza), dinò di quella di a sardegna (quatru voce ma un cantu più "nasale"), di a Sicilia (duie voce) o l’Abania (trè). A paghjella face parte di l’UNESCO dapoi dighjà qualch’anni. Si tratta, quì di a paghjella cantata di a maiò parte di i ghjovani d’avà incù a primura di l’esteticu. Senza stu filu, stu stintu à pena misticu, stu qualcusellu chì face l’essenza di stu cantu, a paghjella ùn hè più a paghjella. È tandu, stà, più chè mai, minacciata. Da riflette.

Filippu Peraut

Répondre à cet article